Amazon a lansat Fire Phone

Ieri, 18 iunie 2014, cel mai mare retailer din lume, Amazon, a lansat propriul smartphone. Se numește Amazon Fire Phone.
Chiar dacă are la bază tot Android, ca sistem de operare, Amazon a reușit să ofere ceva în plus.

Infrastructura pe care ei au construit-o în toți acești ani i-a ajutat acum să ofere utilizatorului o experiență Android Premium.
Cu un design plăcut, simplu și funcțional, Fire reprezintă momentul acela de „finally”, adică în sfârșit cineva care mai și dezvoltă și inovează.

Toată lumea așteaptă smartphone-uri cu tehnologie 3D și bineînțeles acel 3D „să iasă” cumva din ecran.
Ei au avut însă o abordare diferită. Cum ar fi dacă senzația percepută ca 3D ar intra în telefon, adică profunzime?
Se pare că e o idee bună pentru că percepția creată e una care îmi aduce aminte de prima reacție când cei de la Apple au lansat iOS 7 cu acel parallax lockscreen. Doar că aici vorbim de o percepție 3D dusă mai departe, mult mai departe. Aici chiar pare 3D.

Imediat după eveniment cei de la Amazon au și publicat video-ul prezentării așa că îți recomand să îl urmărești.

Volkswagen: Ochii la drum!

Volkswagen: Eyes on the road(tradus: Volkswagen: Ochii la drum!) este una din cele mai bune reclame împotriva accidentelor cauzate de folosirea telefonului mobil la volan.

Realizată de agenția Ogilvy Beijing, reclama este una care reurește să atragă atenția într-un mod eficient asupra pericolului folosirii telefoanelor mobile la volan.

Momentul în care cei din sala de cinema își dau seama că din cauză că s-au uitat la telefonul mobil a avut loc accidentul e scânteia reclamei. Eu cred că reclama celor de la Volkswagen reușește destul de bine atragă atenția.